Decizia CCR nr. 844/2015Paragraful 21
Paragraful 21
16. Referitor la consilierii locali, Curtea observă că aceştia sunt aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, de către cetăţenii cu drept de vot din unitatea administrativ-teritorială în care urmează să-şi exercite mandatul [art. 2 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004]. Aceştia fac parte din Consiliul local, care este o autoritate deliberativă a administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii. În exercitarea atribuţiilor care îi revin Consiliul local adoptă hotărâri, cu votul majorităţii membrilor prezenţi, iar în ce priveşte hotărârile privind bugetul local, cu votul majorităţii consilierilor locali în funcţie. Printre atribuţiile Consiliul local sunt şi cele privind gestionarea serviciilor furnizate cetăţenilor, Consiliul asigurând cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind sănătatea [art. 23, art. 36 alin. (2) lit. d) şi alin. (6) lit. a) şi art. 45 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007].
Sursa oficială ↗