Decizia CCR nr. 847/2015Paragraful 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 10.12.2015 · dosar 10.331/197/2014
Paragraful 21
17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că aplicarea art. 434 - Contestarea filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie din Codul civil, potrivit art. 47 din Legea nr. 71/2011, numai în cazul copiilor născuţi după intrarea în vigoare a codului nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, întrucât este de neconceput, în acord cu principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, ca legea nouă să se aplice şi copiilor născuţi înainte de intrarea ei în vigoare, respectiv ca efectele juridice ale legii noi să fie aplicabile şi unei situaţii trecute, şi anume naşterea copilului. De altfel, legiuitorul, pentru adoptarea reglementării criticate, a avut în vedere chiar jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 755 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, şi Decizia nr. 1.345 din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873 din 23 decembrie 2008, prin care Curtea a stabilit expressis verbis neconstituţionalitatea aplicării dispoziţiilor legii noi acţiunilor privitoare la filiaţie şi în cazul copiilor născuţi înainte de intrarea sa în vigoare, apreciind că o atare prevedere este în contradicţie cu dispoziţiile art. 15 din Legea fundamentală, în condiţiile în care legea nouă se aplică unui drept născut sub imperiul legii vechi.
Sursa oficială ↗