Decizia CCR nr. 868/2015Paragraful 26

CCR · decizie de neconstituționalitate · 10.12.2015 · dosar 43/42/2015
Paragraful 26
23. Instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 150 din 23 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 23 aprilie 2012, a statuat că "acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art. 61 din Legea fundamentală, potrivit căruia «Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării» - este competent să stabilească condiţiile şi criteriile de acordare a acestui drept. Parlamentul, elaborând politica legislativă a ţării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluţii legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptăţiţi pentru daunele suferite în perioada comunistă, cu respectarea prevederilor şi principiilor Constituţiei".
Sursa oficială ↗