Decizia CCR nr. 824/2015Paragraful 31

25. Cât priveşte critica referitoare la necesitatea dezincriminării unor fapte, Curtea constată că nu este de competenţa sa realizarea politicii penale a statului, ci a legiuitorului, care, în virtutea acestei competenţe derivate din art. 61 alin. (1) şi art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, trebuie să se supună exigenţelor şi principiilor Constituţiei. Legiuitorul trebuie să dozeze folosirea mijloacelor penale în funcţie de valoarea socială ocrotită, Curtea putând cenzura opţiunea legiuitorului numai dacă acesta contravine principiilor şi exigenţelor anterior menţionate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, sau Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015). Or, în cauză nu se ridică aspecte de ordin constituţional, ci de cenzurarea opţiunii legislative în realizarea politicii penale a statului, ipoteză în care nu se poate angaja competenţa Curţii Constituţionale. Argumentul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate prin care susţine că prevederile art. 270 alin. (3) raportate la prevederile art. 274 teza a doua din Codul vamal conţin o omisiune legislativă şi nu constituie o chestiune care ţine de politica penală a statului nu poate fi reţinut, întrucât, chiar dacă omisiunea de reglementare ori caracterul incomplet al normelor criticate ar fi real, de principiu, suplinirea lipsei de reglementare - care în acest caz nu are relevanţă constituţională - nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale. Astfel, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului."