Decizia CCR nr. 806/2015Paragraful 22

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.11.2015 · dosar 4.312/2/2014
Paragraful 22
16. De altfel, Curtea a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa că "simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu", inadmisibil însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că "sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi" (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).
Sursa oficială ↗