Decizia CCR nr. 799/2015Paragraful 83
Paragraful 83
75. Astfel, lipirea autocolantului pe opţiunea din buletinul de vot, introducerea imediată a acestuia în plicul interior şi, ulterior, introducerea plicului interior în cel exterior, ambele plicuri fiind sigilate în mod corespunzător, constituie tot atâtea garanţii pentru asigurarea secretului votului. Mai mult, biroul electoral pentru votul prin corespondenţă, primind plicul exterior, îl desigilează, fără să desigileze plicul interior care conţine buletinul de vot cu opţiunea alegătorului. Plicurile interioare sigilate se introduc în urna de vot, care se sigilează la sfârşitul fiecărei zile şi se desigilează la începutul fiecărei zile, dacă este cazul, pentru introducerea altor plicuri interioare. De menţionat că plicurile interioare deteriorate care nu asigură secretul votului sunt anulate şi nu sunt introduse în urnă. Odată cu introducerea în urnă, plicurile interioare se "depersonalizează", în sensul că nu se mai poate controla/cunoaşte/devoala/verifica identitatea celui care a votat. Mai mult, votarea la secţiile de vot se încheie, potrivit art. 82 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, în ziua votului la ora 21, oră după care se desigilează urnele de vot şi plicurile interioare.
Sursa oficială ↗