Decizia ÎCCJ nr. 39/2024 (HP)Punctul VII

VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie 53. Curtea de Apel Cluj a comunicat următoarele: Pe rolul Curții de Apel Cluj, atât în cadrul Secției a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, cât și în jurisprudența Secției a III-a de contencios administrativ (în cadrul raporturilor dintre funcționarii publici și instituția în care funcționează, similare sub aspectul specificului derulării unei activități profesionale și deci implicit sub cel al probațiunii cu litigiile de muncă) au fost identificate mai multe dosare în care s-a invocat problema utilizării ca mijloace de probă a unor înregistrări ale unor convorbiri făcute fără avizarea persoanei înregistrate. Practica este una neunitară și fluctuantă, fiind pronunțate atât soluții în care s-au fructificat probe constând din înregistrări neautorizate ale unor convorbiri dintre colegi, respectiv dintre șefi și subalterni, în cadrul raporturilor de muncă, cât și unele în care s-a respins cererea de încuviințare a unor astfel de probe, reținându-se faptul că au fost obținute cu încălcarea legii. Chestiunea de drept a fost abordată în cadrul întâlnirii profesionale trimestriale privind problemele de practică judiciară neunitară în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale discutate de judecătorii de la instanțele din circumscripția Curții de Apel Cluj, la 14 decembrie 2018, când s-a conchis, cu majoritate, că „înregistrarea audio efectuată de salariat la locul de muncă, chiar și în condițiile în care aceasta a fost realizată fără acordul persoanei a cărei voce a făcut obiectul înregistrării, este o probă admisibilă și poate fi încuviințată într-un litigiu de muncă în funcție de conținutul concret al înregistrării și în măsura în care aceasta cuprinde aspecte referitoare la raporturile de muncă sau de serviciu. În acest sens, s-a apreciat că anterior încuviințării probei este necesar a stabili, pe baza celor arătate de parte sau pe baza verificărilor efectuate de instanță, care este conținutul concret al înregistrării“. Din analiza jurisprudenței identificate pe marginea problemei de drept ridicate se constată, pe de o parte, că nu în toate dosarele în care astfel de înregistrări sunt propuse ca probe există opoziția părții adverse, identificându-se, în acest sens, mai multe dosare în care partea adversă admite fără discuții proba, fie din considerente de oportunitate (cele surprinse îi profită și ei), fie pentru că consideră înregistrarea ca o manifestare normală în cadrul raporturilor de muncă/serviciu și nu se problematizează. De asemenea, se constată că, în unele spețe, instanța evită să abordeze frontal această chestiune de admisibilitate, mărginindu-se să constate că proba este inutilă, existând probațiune suficientă pentru a se dovedi raporturile juridice care fac obiectul judecății și fără folosirea acestor înregistrări. Ceea ce s-a reținut, în ipoteza admiterii unei astfel de probe, este caracterul cu totul excepțional al acesteia, doar pentru cazul în care se conturează în mod evident un abuz de drept care nu ar putea fi dovedit altfel. Faptul înregistrării unui colaborator sau a unui șef de la locul de muncă denotă, în sine, o eschivare de la atitudinea sinceră pe care derularea raporturilor de muncă (de serviciu) ar trebui să o presupună, astfel încât acest fapt trebuie să poată fi justificat de o manieră suficient de puternică încât cel care se prevalează de probă să fie exclus, el însuși, din sfera de aplicare a principiului nemo propriam turpitudinem allegans. În plus, o tranșare decisivă în sensul admisibilității acestor probe, fără garanții puternice împotriva abuzului, ar fi de natură a deteriora în mod grav normalitatea raporturilor de muncă/de serviciu. Posibilitatea de a înregistra fără limite colegi sau șefi ar conduce la o escaladare fără precedent a calității raporturilor interumane din instituții, posibilitatea de a fi oricând înregistrat (iar probele astfel obținute să poată fi folosite fără cenzură în instanțe), anulând practic încrederea dintre colaboratori, care trebuie să rămână, totuși, norma. Totodată, nu trebuie omisă tendința naturală a omului de a se pune într-o lumină favorabilă atunci când se știe urmărit/înregistrat, astfel încât, în mod natural, cel care face o înregistrare ocultă este avantajat, prin aceea că are grijă să nu încalce normele de comportare în unitate, în timp ce persoana înregistrată, neștiind că este înregistrată, își menține comportarea la standardele obișnuite în cadrul raporturilor juridice dintre părți. Ca atare, însăși credibilitatea acestor probe este una problematică, tocmai pentru că reflectă o realitate modificată, falsă (cel care înregistrează nu mai este el însuși, ci se comportă exemplar, chiar dacă, prin ipoteză, de obicei are un comportament pe măsura răspunsului interlocutorului). Împrejurarea că litigiile de muncă se derulează între angajat și angajator nu anulează faptul că interacțiunea concretă este una între oameni, astfel încât, chiar dacă un șef de întreprindere acționează în calitatea sa de reprezentant al acesteia, tot ca om acționează. În plus, acesta din urmă poate fi expus, eventual, unei acțiuni de regres a angajatorului împotriva sa, în ipoteza în care, în baza înregistrărilor în care apare ca actor neavizat, un alt angajat câștigă litigiul de muncă îndreptat împotriva angajatorului, astfel încât și în acest cadru, al raporturilor angajat-angajator, ar trebui respectate standardele aplicabile înregistrării persoanei fizice. ... 54. Curtea de Apel Târgu Mureș a înaintat o hotărâre judecătorească, comunicând, totodată, că la nivelul Secției I civile a Curții de Apel Târgu Mureș opinia de principiu este în sensul că înregistrările audio ale unor convorbiri telefonice ale salariatului cu alți salariați sau alți reprezentanți identificabili ai angajatorului, pe care salariatul le solicită ca probe în cadrul judecății în contradictoriu cu angajatorul, sunt considerate de instanță ca probe admisibile. ... 55. Punctul de vedere exprimat de judecătorii din cadrul Secției civile a Judecătoriei Piatra-Neamț și a Judecătoriei Târgu-Neamț, instanțe arondate Curții de Apel Bacău, este în sensul că înregistrările audio ale unor convorbiri telefonice ale salariatului cu alți salariați sau alți reprezentanți identificabili ai angajatorului, pe care salariatul le solicită ca probe în cadrul judecății în contradictoriu cu angajatorul, nu pot fi considerate mijloace de probă, indiferent dacă persoana cu care salariatul a purtat conversația a fost sau nu încunoștiințată și și-a exprimat acordul pentru înregistrarea respectivei convorbiri. ... 56. La nivelul Curții de Apel București, Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului București a apreciat că înregistrările audio ale unor convorbiri telefonice ale salariatului cu alți salariați sau alți reprezentanți identificabili ai angajatorului, pe care salariatul le solicită ca probe în cadrul judecății în contradictoriu cu angajatorul, pot fi considerate mijloace de probă, indiferent dacă persoana cu care salariatul a purtat discuția a fost sau nu încunoștințată și și-a exprimat acordul pentru înregistrarea respectivei convorbiri. În argumentarea acestei opinii s-a arătat că, potrivit art. 341 alin. (2) din Codul de procedură civilă, înregistrările audio sunt mijloace de probă doar dacă au fost obținute cu respectarea legii și a bunelor moravuri, art. 58 din Codul civil consacră dreptul la viață, iar art. 74 din același cod consideră atingere adusă vieții private captarea sau utilizarea vocii unei persoane aflate într-un spațiu privat fără acordul acesteia. S-a apreciat că prin sintagma „încălcarea bunelor moravuri“ (întrucât de încălcarea legii nu se poate pune problema) legiuitorul a înțeles situațiile în care înregistrările cuprind aspecte din viața privată a persoanelor înregistrate. Atât timp cât înregistrările privesc aspecte strict legate de faptele ce urmează a fi probate, s-a considerat că nu se poate vorbi, în niciun caz, despre încălcarea bunelor moravuri. S-a menționat că unul dintre scopurile principale ale procesului civil este aflarea adevărului. S-a apreciat că prin administrarea acestei probe instanța poate audia în mod nemijlocit interacțiunile care au avut loc între părți, fapt ce facilitează în mod negreșit procesul de aflare a adevărului. La nivelul Tribunalului Giurgiu, plecând de la prevederile art. 255 din Codul de procedură civilă, coroborate cu art. 341 din același cod și art. 74 din Codul civil, s-a opinat că înregistrările audio ale unor convorbiri telefonice ale salariatului cu alți salariați sau reprezentanți ai angajatorului nu sunt interzise de lege. S-a considerat că atât angajatorul, cât și angajatul nu pot invoca încălcarea dispozițiilor referitoare la viața privată, întrucât art. 74 din Codul civil nu face trimitere și la astfel de relații. Prin urmare, revine instanțelor de judecată de a realiza o aplicare cazuală, care presupune studiul circumstanțelor particulare ale obținerii probelor reprezentând convorbirile telefonice ale salariatului cu alți salariați sau alți reprezentanți identificabili ai angajatorului. Magistrații din cadrul Tribunalului Ialomița și-au însușit opinia potrivit căreia înregistrările audio ale unor convorbiri telefonice ale salariatului cu alți salariați sau alți reprezentanți identificabili ai angajatorului, pe care salariatul le solicită ca probe în cadrul judecății în contradictoriu cu angajatorul, pot fi considerate mijloace de probă, numai în cazul în care salariatul care a purtat conversația a fost în cunoștință și și-a exprimat acordul pentru înregistrarea respectivei convorbiri. Tribunalul Ilfov a arătat că înregistrarea unei convorbiri telefonice fără acordul sau încunoștințarea interlocutorului nu este în mod expres interzisă de lege, cel puțin nu în materie civilă, domeniu căruia i se circumscrie și ramura dreptului muncii. Prin urmare, raportat la cuprinsul textului art. 341 alin. (2) din Codul de procedură civilă, trebuie stabilit dacă o astfel de conduită constând în înregistrarea convorbirii cu un interlocutor căruia nu i se aduce la cunoștință împrejurarea înregistrării conversației este compatibilă cu noțiunea de „bune moravuri“ pe care legiuitorul o folosește. Având în vedere natura informală a comunicării, în astfel de conversații se pot strecura, uneori și involuntar, aspecte de ordin personal, a căror expunere fără acordul prealabil al persoanei respective constituie o atingere adusă dreptului la viață privată, protejat de art. 8 din Convenție, relevante în acest sens fiind Cauza Bărbulescu contra României (Hotărârea pronunțată la 15 septembrie 2017) și Cauza Copland împotriva Marii Britanii. În prezenta cauză se pune problema înregistrării, fără un acord prealabil exprimat, atât a unui reprezentant ori a unei persoane percepute de reclamant ca fiind un reprezentant al angajatorului, cât și a unui alt salariat. În ceea ce privește poziția salariatului, jurisprudența C.E.D.O. amintită califică colectarea și păstrarea, în cadrul raporturilor de serviciu, a datelor obținute fără acordul salariatului, inclusiv de pe urma utilizării telefonului, ca fiind o ingerință în dreptul la viață privată. Referitor la poziția reprezentantului angajatorului, chiar dacă acesta nu este unul dintre subiectele protejate prin jurisprudența C.E.D.O., rămâne aceeași necesitate a încunoștințării prealabile asupra înregistrării conversației, în aplicarea principiului consensualității și bunei-credințe. Oricum, privind prin prisma dreptului național, același raționament se poate aplica mutatis mutandis și în ipoteza salariatului, întărind necesitatea unei confirmări prealabile a înregistrării, chiar și atunci când subiectul convorbirii se axează strict pe aspecte de ordin profesional. În doctrină, cu privire la utilizarea, ca mijloc de probă, a înregistrării convorbirilor telefonice s-a subliniat necesitatea ca acestea să fie obținute și utilizate cu respectarea principiului loialității (care nu pare a fi altceva decât o aplicare particulară a ceea ce legiuitorul a înțeles să subsumeze termenului generic de bune moravuri): „Așadar, loialitatea administrării probei are o importanță principial mai mare decât necesitatea probării unor raporturi juridice.“ (Zidaru L., Pop P., în Drept procesual civil, Editura Solomon, pag. 227). O astfel de cunoaștere presupune încunoștințarea părților asupra înregistrării/fotografierii/filmării respectivei conversații sau interacțiuni, cu excepția situațiilor în care astfel de demersuri au un caracter jurnalistic (reportaj, anchetă jurnalistică), au un caracter întâmplător (ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății) sau sunt autorizate într-o procedură cu caracter penal. Concluzionând, exprimarea „bunele moravuri“ conținută de Codul de procedură civilă trebuie să fie interpretată ca impunând oricărei părți ce participă la o conversație o cunoaștere rezonabilă a condițiilor în care se desfășoară interacțiunea, fiind necesară, așadar, încunoștințarea prealabilă a persoanei cu care salariatul a purtat conversația, indiferent dacă acesta este un reprezentant al angajatorului ori un alt salariat, și, subsecvent, exprimarea acordului acestuia pentru înregistrarea respectivei convorbiri. Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal a considerat că înregistrările audio ale unor convorbiri telefonice ale salariatului cu alți salariați sau alți reprezentanți identificabili ai angajatorului, pe care salariatul le solicită ca probe în cadrul judecății în contradictoriu cu angajatorul, nu pot fi considerate mijloace de probă, indiferent dacă persoana cu care salariatul a purtat conversația a fost sau nu încunoștințată și și-a exprimat acordul pentru înregistrarea respectivei convorbiri. ... 57. Curtea de Apel Ploiești a comunicat trei hotărâri judecătorești care ar putea viza chestiunea de drept în discuție, precum și punctul de vedere al judecătorilor Secției I civile din cadrul Tribunalului Buzău, în sensul că înregistrările audio ale unor convorbiri telefonice ale salariatului cu alți salariați sau reprezentanții identificabili ai angajatorului pot fi considerate mijloace de probă, în condițiile în care nu se contestă autenticitatea lor de către persoana cu care a avut loc convorbirea. ... 58. Curțile de apel Alba Iulia, Brașov, Craiova, Galați, Oradea, Pitești, Suceava au comunicat că pe rolul Curții și al instanțelor arondate nu au fost înregistrate litigii având ca obiect chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, fără a transmite un punct de vedere cu privire la problema de drept. ... 59. Curtea de Apel Timișoara a comunicat un răspuns similar, precizând, totodată, că au fost soluționate cauze în care instanța de apel a avut de dezbătut și, după caz, de administrat probe cu înregistrări audio-video. ... 60. Ministerul Public a arătat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. ... ...