Sari la conținut

Decizia CCR nr. 773/2015Paragraful 25

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
10.11.2015
Dosarul
35.784/3/2014

20. Distinct de acestea, Curtea observă că întreaga motivare în ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor criticate din statutul cadrelor militare se întemeiază pe o comparaţie a acestor dispoziţii cu cele reţinute în Decizia Curţii Constituţionale nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 59 alin. (2) , art. 60 alin. (1) şi ale art. 62 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, precizând că situaţia din speţa de faţă este similară celei din decizia menţionată şi nu aduce, în mod concret, critici pertinente referitoare la statutul cadrelor militare în raport de prevederile constituţionale cuprinse în art. 118 alin. (2) din Constituţie, care le guvernează şi în temeiul cărora legiuitorul a adoptat statutul cadrelor militare. De altfel, este evident că cele două acte normative, care, în esenţă, reglementează statutele unor categorii distincte de profesii, nu pot fi analizate împreună şi comparate, ci doar în mod distinct, în funcţie de temeiurile constituţionale care stau la baza adoptării acestor statute şi de criticile formulate în concret.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie