Decizia CCR nr. 752/2015Paragraful 30

15. Curtea observă că textul de lege supus controlului de constituţionalitate în cauza de faţă a preluat soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 164 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, care a fost abrogată prin art. 196 lit. a) din capitolul X al Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. În jurisprudenţa sa, instanţa de contencios constituţional a mai examinat critici similare celor formulate de autorul prezentei excepţii. Astfel, referindu-se la prevederile art. 164 din Legea nr. 19/2000, Curtea a reţinut că, potrivit art. 47 din Constituţie, cetăţenii au dreptul la pensie şi la alte forme de asigurări sociale şi măsuri de protecţie socială, în condiţiile stabilite de lege. În acest sens, a arătat că legiuitorul are libertatea să stabilească drepturile de asigurări sociale cuvenite, condiţiile şi criteriile de acordare a acestora, modul de calcul şi cuantumul lor valoric, în raport cu posibilităţile create prin resursele financiare disponibile, şi să le modifice în concordanţă cu schimbările ce se produc în resursele economico-financiare. Totodată, Curtea a observat că modul de stabilire a punctajului anual şi a punctajului mediu, a valorii punctului de pensie, a condiţiilor de includere a anumitor perioade în stagiul de cotizare şi acordarea anumitor sporuri pentru perioadele cotizate peste stagiul standard sunt prevăzute prin norme cu caracter tehnic, care se aplică în mod egal persoanelor aflate în situaţii identice. Valoarea punctului de pensie, limita maximă a cuantumului pensiei, condiţiile de recalculare şi de recorelare a pensiilor anterior stabilite, ca şi indexarea acestora nu se pot face decât în raport cu resursele fondurilor de asigurări sociale disponibile. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 356 din 23 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.015 din 3 noiembrie 2004, Decizia nr. 1.140 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008, precum şi Decizia nr. 506 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 1 iunie 2009.