Decizia CCR nr. 743/2015Paragraful 31

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.11.2015 · dosar 1.839/63/2015
Paragraful 31
26. Până la apariţia Legii-cadru nr. 284/2010, salarizarea funcţionarului public se realiza ţinându-se cont de funcţia în care era încadrat, clasa din care făcea parte, gradul şi treapta de salarizare şi vechimea în muncă. Ulterior, prin art. 41 pct. 2 din Legea nr. 284/2010, s-au abrogat prevederile cuprinse în art. 65 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, ce reglementau posibilitatea promovării în trepte de salarizare, trepte care, până la momentul abrogării, erau recunoscute în cadrul aceluiaşi grad profesional. Ca atare, începând cu anul 2011, au fost eliminate treptele de salarizare, iar în acest context, la stabilirea salariului pentru un funcţionar public se are în vedere funcţia, respectiv clasa de salarizare, gradul profesional, ce urmăreşte să asigure posibilitatea diferenţierii salariilor de bază individuale în raport cu nivelul pregătirii profesionale a fiecărei persoane şi experienţa acesteia în muncă, iar în cadrul fiecărui grad profesional, vechimea în muncă, ce conţine 5 gradaţii.
Sursa oficială ↗