Decizia CCR nr. 730/2015Paragraful 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.10.2015 · dosar 1.428/83/2014
Paragraful 17
13. Se observă că, deşi Legea nr. 63/2011 reglementează salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ în anul 2011, având aşadar aplicabilitate limitată în timp, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acesteia, întrucât actul normativ menţionat produce efecte juridice în cauza în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. De altfel, aplicabilitatea Legii nr. 63/2011 a fost prelungită succesiv până la sfârşitul anului 2015.
Sursa oficială ↗