Decizia CCR nr. 721/2015Paragraful 31

25. În ceea ce priveşte dispoziţiile constituţionale privind dreptul de petiţionare, Curtea, potrivit jurisprudenţei sale (a se vedea Decizia nr. 389 din 24 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 5 iulie 2011), a statuat că, potrivit art. 51 alin. (1) din Constituţie, dreptul la petiţionare este diferit de dreptul de a introduce acţiuni la instanţele judecătoreşti, iar sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes, care se poate obţine numai pe calea justiţiei, nu reprezintă un aspect al dreptului de petiţionare. Dreptul de petiţionare se referă la cererile, reclamaţiile, sesizările şi propunerile în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiţiei şi la care autorităţile publice au obligaţia de a răspunde în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată se soluţionează după reguli specifice activităţii de judecată. În consecinţă, textul legal criticat nu este contrar reglementărilor constituţionale cu privire la dreptul de petiţionare, din moment ce conţinutul său normativ nu are nicio relevanţă asupra acestora.