Decizia CCR nr. 731/2015Paragraful 26

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.10.2015 · dosar 3.109/107/2014
Paragraful 26
21. Referitor la critica autoarei excepţiei potrivit căreia, debitoare fiind, "nu mai are disponibilităţi băneşti pentru a suporta contravaloarea unui abonament la Buletinul procedurilor de insolvenţă pentru a putea verifica publicarea tabelului de creanţe", Curtea o consideră ca fiind neîntemeiată, având în vedere faptul că, potrivit art. 72 din Legea nr. 85/2006, ca "rezultat al verificărilor făcute, administratorul judiciar/lichidatorul va întocmi şi va înregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate creanţele împotriva averii debitorului", tabel preliminar de creanţe care va fi, totodată, afişat de grefă la uşa instanţei, întocmindu-se, în acest sens, un proces-verbal de afişare care va fi comunicat debitorului. De asemenea, "odată cu afişarea tabelului, administratorul judiciar/lichidatorul va trimite de îndată notificări creditorilor, ale căror creanţe sau drepturi de preferinţă au fost trecute parţial în tabelul preliminar de creanţe sau înlăturate, precizând totodată şi motivele". Totodată, potrivit art. 7 din Legea nr. 85/2006, "Citarea părţilor, precum şi comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor şi notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. (...) Buletinul procedurilor de insolvenţă va fi realizat şi în formă electronică."
Sursa oficială ↗