Decizia CCR nr. 723/2015Paragraful 10

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată, autoare a excepţiei, susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi dreptul la un proces echitabil, precum şi condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât numai în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9 din Legea nr. 241/2005 - dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii civile - limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Reţine că, potrivit formei anterioare datei de 1 februarie 2014 a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de această lege - dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat - limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate; dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda; dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar. Precizează că, în etapa deliberărilor, instanţa face aplicarea art. 5 din Codul penal privind aplicarea legii penale mai favorabile, prin examinarea paralelă a dispoziţiilor penale succesive, având în vedere că, în speţă, infracţiunea presupus comisă în 2013 beneficiază de reglementări penale succesive, cu efecte juridice diferite. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa arată că Legea nr. 241/2005, care a fost adoptată pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, incriminează în art. 3-9 toate formele de infracţiuni de evaziune fiscală, acestea având un conţinut constitutiv diferit. Chiar dacă, din punct de vedere al sancţiunilor penale, pentru infracţiunile prevăzute la art. 3-7 din Legea nr. 241/2005 limitele pedepsei închisorii sunt mai reduse decât la cele prevăzute de art. 8 şi 9 din aceeaşi lege, aceasta nu înseamnă că nu constituie infracţiuni de evaziune fiscală toate infracţiunile prevăzute de această lege. De altfel, în cazul tuturor infracţiunilor prevăzute de art. 3-9 din Legea nr. 241/2005, subiectul pasiv este statul român, care este prejudiciat ca urmare a neevidenţierii şi/sau a nevirării către bugetul de stat a contribuţiilor datorate acestuia, prin instituirea cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă, urmărindu-se "recompensarea" infractorilor care au decis să îşi schimbe conduita şi să plătească sumele datorate fiscului. Prin dispoziţiile de lege criticate, legiuitorul a stabilit o cauză de reducere a pedepselor la jumătate numai în cazul săvârşirii faptelor mai grave incriminate prin art. 8 şi 9 din Legea nr. 241/2005, fără a ţine cont, însă, şi de efectele infracţiunilor mai puţin grave - cum ar fi cea prevăzută de art. 6 din acelaşi act normativ - şi de conduita postinfracţională a autorilor acestora care achită prejudiciul cauzat până la un anumit termen. Dacă, în privinţa infracţiunilor prevăzute de art. 3-5 şi 7 din Legea nr. 241/2005, care sunt infracţiuni de pericol, voinţa legiuitorului ar putea fi justificată, nu acelaşi lucru se poate spune referitor la infracţiunea prevăzută de art. 6 din lege, care este una de rezultat, existând interesul recuperării, până la o anumită dată, a prejudiciului produs statului. Astfel, apreciază că legiuitorul a dat o soluţie diferită pentru situaţii identice, încălcând, în acest mod, principiul nediscriminării.