Decizia CCR nr. 722/2015Paragraful 8
Paragraful 8
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi ale art. 115 alin. (4) -(8) referitor la condiţiile adoptării ordonanţelor de urgenţă. Astfel, potrivit textelor constituţionale de referinţă, ordonanţele de urgenţă se pot emite numai în cazuri excepţionale, când, în mod obiectiv, nu este posibilă adoptarea unei legi de abilitare sau a unei legi în procedură de urgenţă. Practica guvernamentală din România "a depăşit însă orice aşteptări, inventând "cazuri excepţionale" care, coborâte din contingent, se dovedesc a fi cazuri comune, şi calificând cazuri obişnuite, uneori chiar banale, ca fiind "excepţionale", aşa cum este cazul şi în speţă." Se mai arată că în motivarea urgenţei adoptării dispoziţiilor criticate s-au invocat perturbările determinate de imposibilitatea punerii în aplicare a unora dintre prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, perturbări ce sunt de natură a altera procesul educaţional, întreaga motivare vizând legea educaţiei naţionale, fără referire, măcar tangenţială, la problema plăţii sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013. Se mai susţine că normele criticate sunt profund discriminatorii, în condiţiile în care se instituie un tratament preferenţial instituţiilor şi autorităţilor publice, comparativ cu orice alt debitor, pe baza unor considerente neîntemeiate.
Sursa oficială ↗