Decizia CCR nr. 719/2015Paragraful 24

19. Cât priveşte faptul că asistenţa juridică nu este obligatorie la soluţionarea contestaţiei în materia măsurilor luate de către administraţia penitenciarului cu privire la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, prin Decizia nr. 598 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2015, şi prin Decizia nr. 368 din 14 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 8 iulie 2015, Curtea a reamintit că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind reglementat de legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care consideră că este necesar. Aşadar, Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la asistenţă juridică obligatorie. Curtea a reţinut, prin aceeaşi jurisprudenţă, că stabilirea cazurilor în care asistenţa juridică este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care, conform art. 126 din Constituţie, are deplină libertate de a reglementa (Decizia nr. 365 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 12 august 2005, şi Decizia nr. 1.202 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 19 octombrie 2009). Curtea a arătat, totodată, că împrejurarea că o persoană este privată de libertate, ca urmare a unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispoziţiilor legale referitoare la asistenţa juridică obligatorie (Decizia nr. 486 din 21 noiembrie 2013, citată anterior).