Decizia CCR nr. 726/2015Paragraful 10

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.10.2015 · dosar 1.774/216/2014
Paragraful 10
6. Judecătoria Curtea de Argeş apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece inculpatul care recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu inculpatul care nu recunoaşte integral faptele, ceea ce determină un tratament diferit al acestora. Face trimitere, în acest sens, la Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, prin care Curtea Constituţională a reţinut că încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între mijloacele folosite şi scopul urmărit. Prin urmare, dispoziţiile art. 374 alin. (4) , ale art. 375 şi ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor art. 16 din Constituţie, diferenţa de tratament juridic fiind justificată de considerente ce ţin de atitudinea diferită adoptată de inculpaţi cu privire la învinuirile ce li se aduc.
Sursa oficială ↗