Decizia CCR nr. 713/2015Paragraful 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.10.2015 · dosar 2.273/315/2015
Paragraful 20
15. De asemenea, prin Decizia nr. 39 din 3 februarie 2015 (paragraful 15-17), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 26 februarie 2015, menţionând jurisprudenţa sa anterioară în materie, Curtea a observat că prevederile art. 7 şi 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 stabilesc acordarea unui ajutor public judiciar în formele prevăzute de lege acelor persoane care îndeplinesc condiţiile legale, reţinând că acestea reprezintă opţiunea legiuitorului, care stabileşte, astfel, sfera persoanelor îndreptăţite să solicite sprijinul statului, în acest context, Curtea a amintit că, prin Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunţată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, paragraful 59, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dreptul efectiv de acces la un tribunal [...] nu înseamnă, însă, un drept necondiţionat de a obţine un ajutor judiciar gratuit din partea statului în materie civilă şi nici dreptul la o procedură gratuită în această materie.
Sursa oficială ↗