Sari la conținut

Decizia CCR nr. 709/2015Paragraful 20

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
27.10.2015
Dosarul
11.304/63/2014

15. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 16 din Constituţie, Curtea reţine că aceasta nu poate fi primită, având în vedere că aceste dispoziţii constituţionale consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, iar nu egalitatea dintre cetăţeni şi acestea din urmă. Pe de altă parte, nu se poate susţine că prin modificarea competenţei de administrare a contribuţiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice s-ar aduce atingere principiului egalităţii în faţa legii, de vreme ce norma criticată se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza reglementată de aceasta. Or, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul constituţional al egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. (A se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie