Decizia CCR nr. 680/2015Paragraful 34
Paragraful 34
26. De asemenea, prin Decizia nr. 385 din 27 mai 2015, precitată, Curtea nu a reţinut nici critica potrivit căreia "inegalităţile decurg din lipsa unei definiţii a noţiunii de "acţionar semnificativ" în cuprinsul Legii nr. 176/2010, vid legislativ de natură a da naştere unor abuzuri", întrucât, potrivit art. 32 din Legea nr. 176/2010, dispoziţiile acesteia se completează cu cele ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003. Or, potrivit art. 89 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, prin "acţionar semnificativ" se înţelege persoana care exercită drepturi aferente unor acţiuni care, cumulate, reprezintă cel puţin 10% din capitalul social sau îi conferă cel puţin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală.
Sursa oficială ↗