Decizia CCR nr. 682/2015Paragraful 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.10.2015 · dosar 3.174/255/2014
Paragraful 17
12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în fapt, prin Sentinţa penală nr. 71 din 18 ianuarie 2013, autorul excepţiei a fost condamnat la pedeapsa de 7 luni închisoare cu aplicarea art. 81 din Codul penal din 1969, respectiv cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, întrucât a săvârşit infracţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice. Totodată a fost luată măsura anulării permisului de conducere şi s-a stabilit termenul de încercare de 2 ani şi 7 luni. Cu toate acestea, deşi avea permisul de conducere anulat, la data de 18 mai 2013 autorul excepţiei a condus din nou un autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice având o îmbibaţie de 1,50 gr.%, formându-se Dosarul penal nr. 738/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în care la data de 16 decembrie 2014 a fost emis rechizitoriul. Aflându-se în procedura camerei preliminare, Lengyel Gergo Attila a invocat prezenta excepţie de neconstituţionalitate.
Sursa oficială ↗