Decizia CCR nr. 670/2015Paragraful 38

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.10.2015 · dosar 2.448/2/2014
Paragraful 38
16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate dispun cu privire la susţinerea şi promovarea examenului naţional de bacalaureat în vederea obţinerii dreptului de acces în învăţământul superior, în condiţiile legii. Autorul excepţiei a criticat aceste prevederi deoarece structura şi caracteristica acestui examen, fără a avea o justificare obiectivă şi rezonabilă, instituie o discriminare între elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale şi elevii care au urmat aceleaşi studii în limba română. Astfel, primii, spre deosebire de cei ulterior menţionaţi, vor susţine în plus o probă de evaluare a competenţelor lingvistice în limba maternă (în speţă fiind vorba de limba maghiară). Se mai arată că, pentru a se elimina această discriminare, soluţia constituţională ar fi un bacalaureat cu o probă obligatorie de limbă, cea maternă, şi o probă diferenţiată în funcţie de filieră, profil şi specializare.
Sursa oficială ↗