Decizia CCR nr. 657/2015Paragraful 22

15. Este de observat că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra unor critici de constituţionalitate similare, prin raportare la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile şi art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi. Astfel, Curtea a constatat că, prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României (paragrafele 232 şi 235), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a prevăzut obligaţia statului român de a implementa proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, precum şi de a adopta reguli de procedură clare şi simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. Or, textele de lege criticate reprezintă modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună, în legislaţia naţională, pentru viitor, exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, lucru ce rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013, astfel încât nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală. Recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate nu pot avea caracter retroactiv. Ipoteza avută în vedere de legiuitor este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Or, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 566 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 ianuarie 2015, paragraful 14, şi Decizia nr. 764 din 18 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 9 martie 2015, paragraful 14).