Decizia CCR nr. 637/2015Paragraful 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.10.2015 · dosar 14.046/3/2013
Paragraful 24
20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 133/2011 pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 27 iunie 2011, şi ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare. Din examinarea actului de sesizare şi a notelor scrise ale autoarei excepţiei, Curtea constată că, în realitate, critica de neconstituţionalitate vizează prevederile art. I pct. 3 din Legea nr. 133/2011, prin care dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 360/2002 au fost completate cu alin. (3) . În aceste condiţii, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: "Metodologia privind evaluarea poliţistului se stabileşte prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor."
Sursa oficială ↗