Decizia CCR nr. 645/2015Paragraful 21

14. Referitor la dispoziţiile art. 488^6 alin. (7) din Codul de procedură penală, faptul că încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa soluţionează contestaţia nu este supusă nici unei căi de atac nu aduce atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil şi nici dreptului la apărare, consacrate de art. 21 şi de art. 24 din Constituţie. Aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 423 din 9 iunie 2015, citată anterior, procedura reglementată la art. 488^4-488^6 din Codul de procedură penală nu vizează fondul cauzei penale, prin procedura analizată nefiind judecată o acuzaţie în materie penală, în sensul prevederilor art. 6 din Convenţie. Prin încheierea pronunţată, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa de judecată nu dispune cu privire la vinovăţia inculpatului sau la pedeapsa aplicată acestuia, ci apreciază asupra duratei rezonabile a activităţii de urmărire penală sau de judecată, conform dispoziţiilor art. 488^1 alin. (1) din Codul de procedură penală (paragraful 22). În cazul respingerii contestaţiei, poate fi formulată o nouă contestaţie, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 488^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, cu menţiunea că abuzul de drept constând în formularea cu rea-credinţă a contestaţiei se sancţionează cu amendă judiciară şi prin obligarea la plata cheltuielilor judiciare ocazionate. Dacă s-a constatat depăşirea duratei rezonabile, o nouă contestaţie în aceeaşi cauză se va soluţiona cu luarea în considerare, potrivit art. 488^6 alin. (3) din Codul de procedură penală, exclusiv a motivelor ivite ulterior contestaţiei anterioare. Curtea constată că stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, iar dispoziţiile art. 488^6 alin. (7) din Codul de procedură penală nu încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute "numai prin lege", şi nicio prevedere a Legii fundamentale nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. În acest sens, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de art. 488^1- 488^6 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii, în condiţiile în care scopul reglementării criticate îl reprezintă obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care se exercită controlul judiciar cu privire la durata procesului penal, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a susţinerilor părţilor, subiecţilor procesuali principali şi procurorului.