Decizia CCR nr. 616/2015Paragraful 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 06.10.2015 · dosar 22.514/3/2013
Paragraful 9
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 26 privind viaţa familială, art. 47 privind nivelul de trai şi art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligaţia statului de a asigura condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii, precum şi celor ale art. 11 alin. (1) raportate la Directiva 2010/18/UE a Consiliului din 8 martie 2010 de punere în aplicare a Acordului-cadru revizuit privind concediul pentru creşterea copilului încheiat de BUSINESSEUROPE, UEAPME, CEEP şi CES şi de abrogare a Directivei 96/34/CE. În acest sens, arată că, în contextul realităţilor sociale şi economice actuale, reducerea indemnizaţiei cu o lună şi a concediului pentru creşterea copilului plasează persoanele care au calitatea de beneficiari într-o situaţie defavorabilă. Or, dreptul la concediu de maternitate este un drept fundamental. Mai mult, se aduce atingere şi principiului protecţiei aşteptărilor legitime ale cetăţenilor cu privire la un anumit nivel al protecţiei şi securităţii sociale. Faptul că se reduce cu o lună indemnizaţia de creşterea copilului în condiţiile în care celălalt părinte nu beneficiază de aceasta conduce către un "dezechilibru financiar al familiei". Totodată, susţine că efectul acestei prevederi aduce atingere şi art. 49 din Constituţie privind protecţia copiilor şi tinerilor în sensul că beneficiarul final al acestei indemnizaţii este însuşi copilul, deoarece restrângerea duratei plăţii indemnizaţiei de creştere a copilului cu o lună creează "lipsuri în creşterea şi educaţia copilului".
Sursa oficială ↗