Decizia CCR nr. 596/2015Paragraful 31
Paragraful 31
26. În ce priveşte invocarea de către autorii excepţiei de neconstituţionalitate în prezenta cauză a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 213 din 31 martie 2015, că argumentele rezultate din aceasta şi din deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3 din 4 aprilie 2011 şi nr. 11 din 8 octombrie 2012 nu pot fi aplicate mutatis mutandis la situaţia legislativă actuală, şi anume la Legea nr. 63/2011, pentru că se referă la soluţii legislative diferite. Deciziile pronunţate în cadrul soluţionării unor recursuri în interesul legii reprezintă rezultatul unei activităţi de interpretare a legii, iar nu de legiferare, şi îşi găsesc aplicabilitatea atât timp cât norma interpretată este în vigoare.
Sursa oficială ↗