Sari la conținut

Decizia CCR nr. 594/2015Paragraful 12

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
01.10.2015
Dosarul
4.758/3/2006

8. În ceea ce priveşte sintagma "se datorează în întregime lipsei de diligenţă a autorităţii", se susţine că aceasta acoperă şi ipotezele în care soluţia de încetare a procesului penal este determinată de o intervenţie legislativă, precum în speţa de faţă, când durata îndelungată a procesului penal, peste care s-a grefat adoptarea noului Cod Penal, care a redus semnificativ limitele de pedeapsă în cazul infracţiunilor ce fac obiectul cauzei, conduce la încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale. De altfel, aceeaşi problemă se ridică şi în situaţia în care încetarea procesului penal s-ar datora exclusiv intervenţiei legiuitorului, întrucât şi în această ipoteză lipsirea părţii civile de posibilitatea de a-şi apăra pretenţiile civile soluţionate în cadrul procesului penal ar fi cauzată de o autoritate statală, în speţă corpul legislativ. Se arată că, chiar dacă în cauzele citate mai sus instanţa europeană se referă strict la lipsa de diligenţă a organelor judiciare, având în vedere considerentele ce au condus la soluţiile anterior analizate, ar putea fi aplicat acelaşi raţionament şi pentru a constata că lipsirea părţii civile de posibilitatea soluţionării acţiunii civile în cadrul procesului penal constituie o încălcare a prevederilor art. 6 din Convenţie şi atunci când aceasta se datorează exclusiv unei intervenţii legislative.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie