Decizia CCR nr. 578/2015Paragraful 16
Paragraful 16
12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, referitor la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 331 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2014, Decizia nr. 569 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 16 decembrie 2014, şi Decizia nr. 594 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 8 ianuarie 2015, statuând că în materia excepţiei de necompetenţă legiuitorul a eliminat calea de atac a recursului care putea fi exercitată împotriva hotărârii prin care instanţa se declara necompetentă. O atare soluţie era prevăzută de art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 şi prevedea că, în situaţia în care instanţa se declara necompetentă, împotriva hotărârii se putea exercita recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare. Această soluţie legislativă a fost modificată prin art. I pct. 20 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, fiind preluată şi în noul Cod de procedură civilă, în cuprinsul art. 132 alin. (3) , text de lege criticat în prezenta cauză.
Sursa oficială ↗