Decizia CCR nr. 576/2015Paragraful 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.09.2015 · dosar 2.987/192/2014
Paragraful 18
14. Astfel, referitor la criticile autorilor excepţiei potrivit cărora prin lipsirea pârâtului de posibilitatea de a formula cerere reconvenţională, de chemare în judecată a altei persoane sau în garanţie se încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, Curtea reţine că, spre deosebire de acţiunea în evacuare promovată pe calea dreptului comun, în cadrul procedurii speciale pârâtul nu are posibilitatea formulării unor asemenea cereri, situaţie care se justifică prin caracterul urgent al soluţionării cererii principale şi prin caracterul sumar al dezbaterilor care privesc condiţiile în care pârâtul ocupă imobilul şi la cele care privesc obligaţia acestuia de a părăsi imobilul. Însă pârâtul poate invoca apărări de fond privind temeinicia motivelor de fapt şi de drept ale cererii, inclusiv lipsa titlului reclamantului, astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 1.043. De altfel, Curtea mai reţine că cererile menţionate de dispoziţia legală criticată pot fi promovate în cadrul unui litigiu distinct.
Sursa oficială ↗