Decizia CCR nr. 553/2015Paragraful 6

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. Se arată că autorii excepţiei solicită Curţii Constituţionale să stabilească dacă substanţele care fac obiectul de reglementare al Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, intră sau nu în sfera noţiunii de "trafic de stupefiante", argumentele în susţinerea pretinsei neconstituţionalităţi fiind, astfel, formulate strict din perspectiva interpretării şi aplicării legii. Se arată că enumerarea infracţiunilor din cuprinsul art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală este una generică, legiuitorul neurmărind prin aceasta individualizarea concretă a respectivelor infracţiuni. Se observă că, de altfel, interpretarea contrară ar goli de conţinut sintagma criticată, întrucât aceasta ar fi redusă la infracţiuni a căror limită maximă de pedeapsă depăşeşte 5 ani, aspect care determină, oricum, dispunerea arestării preventive, conform celei de-a doua teze a art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală. Se dă, în acest sens, exemplul infracţiunii de trafic de persoane, reglementată la art. 210 din Codul penal, subliniindu-se că în conţinutul Părţii speciale a Codului penal este reglementată, la art. 211, şi infracţiunea de trafic de minori, pentru care, în mod logic, ar trebui să poată fi dispusă măsura arestării preventive. Se face trimitere, în mod similar, la infracţiunile de corupţie şi la infracţiunile asimilate sau conexe acesteia. Se mai arată că în cuprinsul convenţiilor internaţionale se face referire la trafic de stupefiante sau substanţe psihotrope, şi nu la trafic de droguri, şi că Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri unifică cele două categorii de substanţe şi le defineşte ca fiind droguri. Se susţine că împărţirea acestor substanţe în substanţe stupefiante, substanţe psihoactive şi substanţe psihotrope, conform dispoziţiilor Legii nr. 194/2011, este una formală, întrucât, în reglementarea regimului juridic al lor, legiuitorul a avut în vedere efectul comun al acestora, care este identic şi care constă în afectarea sistemului nervos central şi a funcţiilor acestuia şi în crearea dependenţei şi a comportamentelor deviante. Se arată, totodată, că valoarea socială ocrotită prin infracţiunile ce au ca obiect material aceste trei categorii de substanţe este identică. Se concluzionează că enumerarea infracţiunilor din cuprinsul art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală corespunde exigenţelor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că măsura criticată este clară şi previzibilă şi că, pe baza expertizelor ce pot fi dispuse în fiecare cauză în parte, revine judecătorului rolul de a încadra substanţele ce fac obiectul infracţiunilor în una dintre categoriile de substanţe prevăzute de actele normative anterior arătate.