Decizia CCR nr. 554/2015Paragraful 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.07.2015 · dosar 11.788/94/2014
Paragraful 18
13. Astfel, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragraful 64, Curtea a reţinut, referitor la dispoziţiile art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, că acestea reglementează procedura în camera preliminară referitoare la constatarea unor neregularităţi ale actului de sesizare, la sancţionarea potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală a actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori excluderea unor probe administrate, precum şi la comunicarea încheierii prin care se constată aspectele anterior arătate, de îndată, parchetului care a emis rechizitoriul. Referitor la aceste dispoziţii, Curtea a statuat că ele sunt criticate din perspectiva încălcării principiului contradictorialităţii şi a dreptului la o procedură orală. Astfel, observând dispoziţiile de lege criticate, precum şi conţinutul principiului contradictorialităţii şi al dreptului la o procedură orală, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate formulată. Având în vedere competenţele procurorului în procesul penal, Curtea a apreciat că este firesc ca încheierea prin care se constată neregularităţi ale actului de sesizare, prin care s-au sancţionat potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori prin care s-au exclus probe administrate, să fie comunicată procurorului, doar acesta din urmă putând fi în măsură să remedieze aceste neajunsuri.
Sursa oficială ↗