Decizia CCR nr. 558/2015Paragraful 17

12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 983 din 8 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 5 august 2010, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 155, art. 156, art. 159, art. 148 alin. 1 lit. f) şi art. 149^1 din Codul de procedură penală din 1968, în susţinerea căreia s-a argumentat că dispoziţiile de lege criticate, care reglementau procedura de prelungire a duratei arestării preventive în cursul urmăririi penale şi procedura de arestare a inculpatului în cursul urmăririi penale, contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 131 şi art. 53, procurorul apărând ordinea de drept şi nu ordinea publică prevăzută de art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală din 1968. Cu acest prilej, instanţa de contencios constituţional a constatat că dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală din 1968, care stabileau un caz de arestare, anume situaţia în care lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru "ordinea publică", sunt în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 131 care statuează că Ministerul Public apără "ordinea de drept". S-a arătat, în acest sens, că în procesul penal din România procurorul acţionează ca apărător al intereselor generale ale societăţii, dar şi ale părţii din proces, în spiritul legalităţii şi că cele două noţiuni, ordinea de drept şi ordinea publică, nu se exclud şi nu se află în contradicţie, fiind într-o relaţie de interdependenţă. Astfel, ordinea de drept se concretizează în ordinea publică prin asigurarea respectării legii penale.