Decizia CCR nr. 562/2015Paragraful 22

14. În prezenta cauză, însă, nu a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de lege, iar critica de neconstituţionalitate nu vizează aspectele asupra cărora s-a pronunţat Curtea - declarând constituţională o anumită interpretare a art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 prin Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, ci critica autorului se referă la încălcarea art. 21 alin. (4) din Constituţie prin instituirea obligativităţii parcurgerii procedurii prealabile. Or, cu privire la această critică, s-a pronunţat Curtea prin Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, precitată, prin Decizia nr. 1.080 din 13 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 5 februarie 2013, prin Decizia nr. 315 din 18 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 20 august 2013, sau prin Decizia nr. 476 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 12 noiembrie 2014. Prin aceste decizii, Curtea a statuat că, reglementând această procedură, legiuitorul a urmărit degrevarea instanţelor de judecată de o mare parte a cauzelor privind drepturile de asigurări sociale prin interpunerea comisiilor de contestaţii în procedura de soluţionare a acestora. Astfel, pensionarii pot supune deciziile de pensii controlului comisiei de contestaţii fără a mai parcurge procedura, în principiu de mai lungă durată, din faţa instanţelor de judecată şi, numai în situaţia când nu sunt mulţumiţi de hotărârile acestei comisii, pot să le supună analizei instanţei de judecată. O astfel de procedură nu poate fi privită ca aducând eo ipso atingere dreptului de acces liber la justiţie, chiar dacă are caracter obligatoriu, atât timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanţei de judecată. Prevederile art. 21 din Constituţie nu interzic existenţa unei astfel de proceduri administrative prealabile şi nici obligativitatea acesteia atât timp cât nu are un caracter jurisdicţional. De altfel, în acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 121 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 8 martie 2010, în care a statuat că "instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional nu este contrară principiului liberului acces la justiţie cât timp decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti". De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunţată în Cauza Le Compte, Van Leuven şi De Meyere contra Belgiei, paragraful 51, ori Hotărârea din 26 aprilie 1995, pronunţată în Cauza Fischer contra Austriei, paragraful 28, că imperative de supleţe şi eficacitate, pe deplin compatibile cu protecţia drepturilor protejate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pot justifica intervenţia prealabilă a unor organe administrative care nu îndeplinesc condiţiile cerute de art. 6 paragraful 1 din Convenţie. Ceea ce impun însă dispoziţiile acestui articol convenţional este ca decizia unei asemenea autorităţi să fie supusă controlului ulterior exercitat de un organ de plină jurisdicţie, adică un "tribunal" în sensul Convenţiei.