Decizia CCR nr. 528/2015Paragraful 23
Paragraful 23
16. Comisia medicală care a luat decizia de internare nevoluntară a unei persoane - decizie confirmată de instanţa judecătorească - are obligaţia de a reexamina pacientul în cauză la cel mult o lună şi ori de câte ori este nevoie în funcţie de starea acestuia, precum şi la cererea medicului şef de secţie, a pacientului, a reprezentantului legal sau convenţional al pacientului sau a procurorului. În situaţia în care, prin examinarea directă a pacientului şi a dosarului său medical, comisia constată că au încetat condiţiile care au impus internarea nevoluntară, ţinând cont şi de opinia medicului psihiatru care are în îngrijire pacientul, informează conducerea unităţii medicale, care are obligaţia de a sesiza de îndată judecătoria care a hotărât confirmarea internării nevoluntare în legătură cu propunerea de constatare a încetării condiţiilor care au impus internarea nevoluntară. În ceea ce priveşte procedura de judecată, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile referitoare la confirmarea deciziei de internare nevoluntară (art. 65 din Legea nr. 487/2002).
Sursa oficială ↗