Decizia CCR nr. 531/2015Paragraful 13
Paragraful 13
10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, deoarece, prin includerea în lista anexă la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", a imobilelor proprietatea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile, pentru reglementarea cheltuielilor de cazare în unele situaţii speciale, precum şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr. 382/2013, a bunurilor administrate de Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", se face "dovada deplină că aceste bunuri nu erau necesare unităţii notificate, că erau încadrabile în noţiunea de bunuri disponibile în accepţiunea art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi puteau fi incluse în lista imobilelor disponibile, pentru a face obiectul atribuirii de bunuri în compensare". De asemenea arată că o astfel de lege, care a anihilat posibilitatea atribuirii de bunuri în compensare, este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate născut prin efectul Legii nr. 10/2001. Astfel, în situaţia în care instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate ar respinge cererea de atribuire de bunuri în compensare pe considerentul inexistenţei unor imobile disponibile, ce pot fi atribuite în compensare, s-ar ajunge doar la stabilirea unor măsuri reparatorii în "puncte", prevăzute de Legea nr. 165/2013, care nu vor putea fi valorificate decât în condiţiile acestei legi. Or, perspectiva de aplicare a Legii nr. 165/2013 este incertă, iar mecanismul de despăgubire prevăzut de aceasta nu este în concordanţă cu cerinţele Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României.
Sursa oficială ↗