Decizia CCR nr. 541/2015Paragraful 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.07.2015 · dosar 5.194/86/2014
Paragraful 20
15. Faţă de critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, Curtea reţine că Legea-cadru nr. 284/2010 a instituit un nou sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar. Având în vedere condiţiile economice ale momentului, marcate de criză, legiuitorul a adoptat, concomitent, o reglementare cu caracter temporar, care să răspundă cerinţelor impuse de această conjunctură, reglementare care a făcut obiectul Legii nr. 285/2010. Astfel se justifică împrejurarea că, deşi prin Legea nr. 284/2010 au fost prevăzute o serie de drepturi băneşti pentru personalul din sectorul bugetar, prin Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut că, în anul 2011, aceste drepturi nu se acordă. Această situaţie a fost, de altfel, prelungită şi prin reglementările ce au privit salarizarea personalului din sectorul bugetar pentru următorii ani, aşa cum sunt dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, aprobată prin Legea nr. 36 din 7 aprilie 2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 8 aprilie 2014, ori Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare.
Sursa oficială ↗