Decizia ÎCCJ nr. 7/2024 (RIL)Punctul III

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 22.04.2024 · dosar 390/1/2024
Punctul III
III. Alte dispoziții legale incidente 13. Regulamentul privind recunoașterea calificării profesionale de consilier juridic a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European ori Confederației Elvețiene, în vederea admiterii și practicării acesteia în România, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 1.813/C/2008, cu modificările ulterioare (Regulamentul privind recunoașterea calificării profesionale de consilier juridic a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European ori Confederației Elvețiene, în vederea admiterii și practicării acesteia în România): + Articolul 1 Cetățeanul unui stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European ori Confederației Elvețiene poate practica profesia de consilier juridic în România, în condițiile stabilite în art. 2, 3 și 8^1 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, cu completările ulterioare. + Articolul 2 Aprobarea cererii de acces în profesia de consilier juridic se realizează, în conformitate cu prevederile Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare, și în temeiul art. 8^1 din Legea nr. 514/2003, cu completările ulterioare, prin parcurgerea a două etape: etapa de informare și etapa de evaluare. + Articolul 19 Dreptul de a exercita profesia de consilier juridic definitiv în România se acordă candidatului declarat admis la examenul pentru verificarea cunoștințelor profesionale sau solicitantului care a făcut dovada îndeplinirii stagiului, prin ordin al ministrului justiției. + Articolul 20 (...) (2) Solicitantul căruia i s-a recunoscut calificarea profesională exercită profesia de consilier juridic cu titlul profesional din România. + Articolul 23 Compartimentul de specialitate din cadrul Ministerului Justiției ține evidența cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European ori Confederației Elvețiene, cărora li s-a conferit dreptul de a exercita profesia de consilier juridic în România, întocmește și actualizează periodic listele, în funcție de acordarea dreptului de a exercita această profesie unor noi persoane. ... ...
Sursa oficială ↗