Decizia CCR nr. 481/2015Paragraful 10
Paragraful 10
7. Totodată, se apreciază că legea criticată nu încalcă nici art. 16 alin. (1) şi nici art. 44 din Constituţie, aplicându-se aceleaşi criterii de salarizare tuturor cadrelor didactice şi didactice auxiliare, fără a afecta drepturile salariale dobândite pentru o perioadă anterioară intrării sale în vigoare. Se mai arată că, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statul este cel în măsură să stabilească valoarea sumelor ce urmează a fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat, acesta putând introduce, suspenda ori înceta plata unor astfel de sume prin modificări legislative (a se vedea Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în cauza Kechko împotriva Ucrainei).
Sursa oficială ↗