Sari la conținut

Decizia CCR nr. 482/2015Paragraful 25

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
18.06.2015
Dosarul
1.609/86/2014

19. Prin această decizie, Curtea a constatat că valoarea bunului expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului, finalitate urmărită atât prin Legea nr. 33/1994, cât şi prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Aplicarea tale quale în ipoteza determinării cuantumului despăgubirii prevăzute de Legea nr. 255/2010 a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză", generează o situaţie juridică ce se abate de la finalitatea anterior referită, în sensul că expertiza judiciară dispusă nu reflectă valoarea bunului de la momentul contemporan realizării transferului dreptului, ci o valoare de la un moment ulterior care nu este cert. În consecinţă, despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este "dreaptă" (nu are un caracter just) deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate, soluţie de principiu cu valoare constituţională.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie