Decizia CCR nr. 423/2015Paragraful 27

20. Din această perspectivă, contestaţia privind durata procesului penal constituie un remediu acceleratoriu. În ceea ce priveşte reglementarea acestei instituţii în dreptul procesual penal intern, titularii dreptului de a formula contestaţie privind durata procesului penal sunt, conform art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. În cursul judecăţii, contestaţia poate fi introdusă şi de către procuror. Competenţa de soluţionare a contestaţiei privind durata procesului penal revine, potrivit art. 488^2 alin. (1) din Codul de procedură penală, judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă în cauzele penale aflate în cursul urmăririi penale sau instanţei ierarhic superioare celei pe rolul căreia se află cauza, în cauzele penale aflate în cursul judecăţii sau în căile de atac, ordinare ori extraordinare. Conform alin. (2) al art. 488^2 din Codul de procedură penală, când procedura judiciară cu privire la care se formulează contestaţia se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a contestaţiei aparţine unui alt complet din cadrul aceleiaşi secţii. Referitor la procedura de soluţionare a contestaţiei, potrivit prevederilor art. 488^4 alin. (1) din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa, în vederea soluţionării contestaţiei, are obligaţia de a informa procurorul, respectiv instanţa pe rolul căreia se află cauza, cu privire la contestaţia formulată, cu menţiunea posibilităţii de a formula un punct de vedere cu privire la aceasta, de a dispune transmiterea, în cel mult 5 zile, a dosarului sau a unei copii certificate a dosarului cauzei de către procuror, respectiv de către instanţa pe rolul căreia se află cauza şi de a informa celelalte părţi din proces şi, după caz, celelalte persoane prevăzute la art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală cu privire la contestaţia formulată şi la dreptul de a-şi exprima punctul de vedere în termenul acordat în acest scop de judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de instanţă. Totodată, prevederile art. 488^4 alin. (5) din Codul de procedură penală prevăd soluţionarea contestaţiei privind durata procesului penal prin încheiere, în camera de consiliu, fără participarea părţilor şi a procurorului. Cu prilejul soluţionării contestaţiei, conform art. 488^5 alin. (1) din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa verifică durata procedurilor pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a punctelor de vedere prezentate, luând în considerare natura şi obiectul cauzei, complexitatea cauzei, inclusiv prin luarea în considerare a numărului de participanţi şi a dificultăţilor de administrare a probelor, elementele de extraneitate ale cauzei, faza procesuală în care se află cauza şi durata fazelor procesuale anterioare, comportamentul contestatorului în procedura judiciară analizată, inclusiv din perspectiva exercitării drepturilor sale procesuale şi procedurale şi din perspectiva îndeplinirii obligaţiilor sale în cadrul procesului, comportamentul celorlalţi participanţi în cauză, inclusiv al autorităţilor implicate, intervenţia unor modificări legislative aplicabile cauzei, precum şi alte elemente de natură să influenţeze durata procedurii. În ceea ce priveşte soluţiile care pot fi pronunţate, conform prevederilor art. 488^6 alin. (1) din Codul de procedură penală, când apreciază contestaţia ca fiind întemeiată, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa admite contestaţia şi stabileşte termenul în care procurorul să rezolve cauza, respectiv instanţa de judecată să soluţioneze cauza, precum şi termenul în care o nouă contestaţie nu poate fi formulată, iar, potrivit art. 488^5 alin. (3) din Codul de procedură penală, dacă se constată depăşirea duratei rezonabile, o nouă contestaţie în aceeaşi cauză se va soluţiona cu luarea în considerare exclusiv a motivelor ivite ulterior contestaţiei anterioare. Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, în toate cazurile, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa care soluţionează contestaţia nu va putea da îndrumări şi nici nu va putea oferi dezlegări asupra unor probleme de fapt sau de drept care să anticipeze modul de soluţionare a procesului ori care să aducă atingere libertăţii judecătorului cauzei de a hotărî, conform legii, cu privire la soluţia ce trebuie dată procesului, ori, după caz, libertăţii procurorului de a pronunţa soluţia pe care o consideră legală şi temeinică.