Decizia CCR nr. 423/2015Paragraful 61

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.06.2015 · dosar 31.677/212/2014
Paragraful 61
Cu alte cuvinte, de vreme ce judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa determină durata procedurilor judiciare pe baza lucrărilor, a materialului din dosarul cauzei şi a punctelor de vedere prezentate, prin analiza criteriilor reglementate clar în art. 488^5 alin. (2) din Codul de procedură penală, fără a putea da îndrumări cu privire la necesitatea administrării altor probe sau a efectuării altor acte şi fără a putea oferi dezlegări asupra unor probleme de fapt sau de drept care să anticipeze modul de soluţionare a procesului, concluzia nu poate fi decât aceea că soluţionarea contestaţiei în camera de consiliu, fără participarea părţilor şi a procurorului, nu este de natură a aduce atingere dispoziţiilor constituţionale privind dreptul la un proces echitabil sau dreptul la apărare, de vreme ce, nu este necesar a se da eficienţă principiilor nemijlocirii şi contradictorialităţii. Apreciem că posibilitatea procurorului ori a instanţei pe rolul căreia se află cauza şi a celorlalte părţi, respectiv persoane din proces de a formula un punct de vedere cu privire la contestaţie reprezintă o garanţie procesuală suficientă pentru soluţionarea corectă şi echitabilă a contestaţiei privind durata procesului penal.
Sursa oficială ↗