Decizia CCR nr. 415/2015Paragraful 30

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.05.2015 · dosar 2.835/40/2014
Paragraful 30
22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că principala critică a autorilor excepţiei de neconstituţionalitate este aceea că salariile personalului didactic şi didactic auxiliar trebuiau să revină, începând cu data de 1 ianuarie 2011, la cuantumul (calculat pe baza coeficientului de multiplicare 1,000 de 400 lei) prevăzut de Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 28 octombrie 2008, coroborată cu Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. Astfel, autorii excepţiei critică noua reglementare a salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar - Legea nr. 63/2011, prevederi cu privire la care Curtea s-a pronunţat, spre exemplu, prin Decizia nr. 623 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 26 din 13 ianuarie 2015, sau prin Decizia nr. 203 din 31 martie 2015*) şi prin Decizia nr. 211 din 31 martie 2015**), nepublicate la data pronunţării prezentei decizii, constatând constituţionalitatea acestora.
Sursa oficială ↗