Decizia CCR nr. 383/2015Paragraful 12

9. Se observă că, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală, nulitatea relativă nu poate fi invocată din oficiu de instanţă, de judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de judecătorul de cameră preliminară. În aceste condiţii, judecătorul de cameră preliminară, deşi face aplicarea dispoziţiilor art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală şi sancţionează actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, această sancţionare este, în realitate, lipsită de conţinut, întrucât judecătorul, neputând invoca nulităţi relative, nu poate invoca aceste încălcări, iar soluţiile reglementate de art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală nu permit sancţionarea lor. În acest din urmă sens, se arată că, dimpotrivă, pentru astfel de situaţii, prevederile art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală instituie obligaţia judecătorului de începere a judecăţii, aspect ce permite ca încălcările flagrante ale legii în faza urmăririi penale, neinvocate de inculpat (spre exemplu în cauzele în care asistenţa juridică nu este obligatorie), să fie astfel acoperite. Se susţine că, în aceste condiţii, respectarea legii devine opţională în faza urmăririi penale, încălcări grave ale acesteia putând rămâne nesancţionate.