Decizia CCR nr. 380/2015Paragraful 36

30. Prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, paragraful 26, Curtea a observat că "soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională se regăseşte atât în art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost modificat prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008, în vigoare în perioada 5 ianuarie 2009 - 22 decembrie 2010, cât şi în art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, revenind legiuitorului obligaţia constituţională de a modifica în mod corespunzător legea în vigoare pentru a da efecte depline prezentei decizii a Curţii Constituţionale". Cu privire la acest aspect, Curtea constată că, de la data publicării deciziei antereferite, respectiv 3 martie 2015, şi până la pronunţarea prezentei decizii, legiuitorul nu a intervenit pentru a da efecte depline Deciziei nr. 12 din 15 ianuarie 2015, fiind perpetuată existenţa normativă a unei soluţii legislative care, deşi nu îşi pierduse prezumţia de constituţionalitate, suferea de aceleaşi vicii de neconstituţionalitate precum art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008. Or, caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale nu poate fi înfrânt nici prin rămânerea legiuitorului în pasivitate şi nici prin adoptarea unei soluţii legislative care tinde să păstreze conţinutul normativ al celei constatate ca fiind neconstituţională (ad similis, a se vedea Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 22 iulie 2010, Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, sau Decizia nr. 463 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 704 din 25 septembrie 2014).