Decizia CCR nr. 361/2015Paragraful 31

15. De asemenea, în susţinerea caracterului de măsură privativă de libertate a arestului la domiciliu, Curtea reţine în continuare alte două argumente de natură normativă. Astfel, cât priveşte condiţiile de luare a măsurii arestului la domiciliu, art. 218 din Codul de procedură penală face trimitere la art. 223 din acelaşi cod care reglementează condiţiile şi cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive şi, totodată, reglementează expres faptul că această măsură poate fi dispusă de către un judecător (judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară şi instanţa de judecată), iar nu de către procuror, aşa încât Curtea reţine că şi din această perspectivă cele două măsuri preventive au un regim juridic similar. De altfel, Curtea reţine Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 6 noiembrie 1980, pronunţată în Cauza Guzzardi împotriva Italiei, (paragrafele 93 şi 95), potrivit căreia privarea de libertate poate îmbrăca diverse forme, nu întotdeauna asemănătoare cu închisoarea, acestea fiind necesar a fi evaluate nu din perspectiva formei, ci a conţinutului, cum ar fi obligaţia de a sta într-un spaţiu limitat, izolarea de societate şi de familie, încetarea îndeplinirii îndatoririlor oficiale, imposibilitatea contactului liber cu diferite categorii de persoane.