Decizia CCR nr. 341/2015Paragraful 10
Paragraful 10
8. Autorii sesizării consideră că redactarea Hotărârii Senatului nr. 32 din 25 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 22 aprilie 2015, prin care Senatul constată că nu au fost întrunite condiţiile cerute de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi de art. 173 din Regulamentul Senatului, pentru a încuviinţa reţinerea şi arestarea preventivă a domnului senator Şova Dan-Coman s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 76 alin. (2) , potrivit cărora toate hotărârile adoptate de Camera Deputaţilor sau de Senat, în şedinţe separate, cu excepţia celor referitoare la regulamentele proprii de organizare şi funcţionare se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi în fiecare Cameră. De asemenea, hotărârea Senatului nu respectă Decizia Curţii Constituţionale nr. 261 din 8 aprilie 2015, atestarea rezultatului votului dat cu privire la cererea de încuviinţare a arestării neputând fi făcută printr-o "hotărâre de constatare" care lasă loc la interpretări. Senatul trebuia să îşi asume decizia prin care încuviinţează ori nu reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului în cauză.
Sursa oficială ↗