Decizia CCR nr. 331/2015Paragraful 9
Paragraful 9
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece dispoziţiile art. 20 alin. (1) din anexa nr. VII, capitolul II din Legea-cadru nr. 284/2010, referitoare la ajutoarele acordate la trecerea în rezervă cu drept de pensie, sunt în vigoare şi nu au fost abrogate prin nicio lege, iar prelungirea neplăţii sumelor cuvenite ar putea duce la prescrierea dreptului de a mai beneficia de acestea. Mai susţine că "reintroducerea treptată a textului de lege citat în acte normative succesive, fără a se face precizări clare cu privire la categoria de persoane cărora le sunt aplicabile dispoziţiile legale, nu mai poate fi considerată o suspendare temporară a drepturilor băneşti, ci chiar discriminare". De asemenea solicită Curţii Constituţionale să se pronunţe cu privire la aplicabilitatea în timp a dispoziţiilor de lege criticate, şi anume dacă acestea au aplicabilitate doar pentru cei pensionaţi în anul 2014, dar şi cu privire la claritatea acestora.
Sursa oficială ↗