Decizia CCR nr. 328/2015Paragraful 23

15. Cu acel prilej, având în vedere şi jurisprudenţa sa anterioară, Curtea a conchis că este firesc ca obligaţia emiterii titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 să fie executată în condiţiile noii legi, aceasta fiind tocmai expresia concretă a principiului tempus legit actum şi a principiului aplicării imediate a legii noi. Situaţia persoanei care are calitatea de beneficiar al unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care se stabileşte în sarcina autorităţii publice pârâte o obligaţie de a face, respectiv de a emite o decizie ce intră în competenţa sa legală, este net diferită de situaţia persoanelor care obţin o hotărâre judecătorească prin care este stabilită chiar suma cuvenită cu titlu de despăgubiri, în urma evaluării efectuate în condiţiile Legii nr. 247/2005. Ultima ipoteză corespunde celei reglementate distinct de legiuitor, la art. 41 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, legea nouă aplicându-se doar în ceea ce priveşte modalitatea de plată a sumelor de bani anterior stabilite. Prin urmare, dacă până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 nu a fost efectuată expertiza în vederea determinării valorii imobilului şi nu a fost aprobat raportul prin care aceasta se finalizează şi dacă nici nu a fost stabilit, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, cuantumul despăgubirilor cuvenite, este firesc ca aceste operaţiuni să fi supuse prevederilor actului normativ în vigoare la momentul la care acestea au loc. O asemenea situaţie nu este de natură să determine aplicarea unui regim juridic discriminatoriu pentru nicio categorie de subiecţi de drept. Curtea a arătat, în jurisprudenţa sa, că respectarea principiului egalităţii în drepturi, stabilit prin prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică, în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, şi nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011).