Decizia CCR nr. 339/2015Paragraful 22

18. Totodată, cât priveşte susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate potrivit cărora măsura arestării preventive în cursul urmăririi penale poate fi dispusă numai de "judecător" şi numai pentru "desfăşurarea instrucţiei penale", în consecinţă doar judecătorul de instrucţie sau judecătorul de libertăţi şi detenţie, ca urmare a sesizării acestuia de către judecătorul de instrucţie, pot dispune această măsură, Curtea apreciază că şi acestea sunt neîntemeiate. În acest sens, Curtea reţine jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 4 decembrie 1979, pronunţată în Cauza Schiesser împotriva Elveţiei, paragraful 31, care a statuat că "magistratul" (împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare), care soluţionează cauze privind persoane arestate sau deţinute preventiv, despre care face vorbire art. 5 paragraful 3 din Convenţie, trebuie să îndeplinească anumite condiţii, respectiv: independenţa faţă de executiv şi de părţi; o exigenţă de procedură, respectiv magistratul să asculte personal persoana adusă în faţa sa, şi o exigenţă de fond, anume competenţa de a examina circumstanţele care impun sau nu detenţia şi pe aceea de a se pronunţa, pe criterii juridice, cu privire la existenţa raţiunilor care justifică arestarea, iar, în absenţa lor, să poată ordona eliberarea persoanei arestate. Deşi paragraful 3 al art. 5 din Convenţie foloseşte două noţiuni, respectiv aceea de "judecător" şi "magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare", în economia textului aceştia au aceleaşi atribuţii, aceeaşi competenţă, respectiv controlul judiciar, exercitat "de îndată", asupra arestării sau deţinerii unei persoane, în condiţiile art. 5 paragraful 1 lit. c) , şi, astfel, asigurarea înlăturării arbitrariului cu privire la punerea în valoare a dreptului fundamental la libertate şi siguranţă apărat de Convenţie.